Task D.2 Ghid privind Monitorizarea Durabilității Proiectelor SMID Finanțate în cadrul POIM

Ghidul își propune să faciliteze o mai bună înțelegere a modului de completare a Raportului de monitorizare privind durabilitatea proiectului pentru sectorul managementului deșeurilor și a modului de calculare și monitorizare a indicatorilor de performanță/rezultat a proiectelor, sprijinind astfel beneficiarii și autoritățile în evaluarea sustenabilității investițiilor realizate.

Documentul a fost elaborat cu respectarea prevederilor Ghidului Solicitantului, ale Contractului-cadru de finanțare și ale Instrucțiunii AM POIM nr. 21/09.05.2019, asigurând conformitatea cu cerințele naționale și europene privind durabilitatea proiectelor finanțate din fonduri publice.

Cui se adresează?

Ghidul este destinat în principal beneficiarilor proiectelor SMID, respectiv Consiliilor Județene (CJ) și Asociațiilor de Dezvoltare Intercomunitară (ADI), responsabile pentru implementarea și operarea SMID, și MIPE în vederea monitorizării proiectelor după finalizarea perioadei de implementare, în faza de operare, cu privire la atingerea indicatorilor de performanță/rezultat.

Ce vei găsi în Ghid?

Ghid cuprinde următoarele secțiuni:

  • Capitolul 1 Introducere – prezintă contextul, scopul și structura documentului, explicând rolul monitorizării durabilității în ciclul de viață al proiectelor SMID;
  • Capitolul 2 Considerente generale privind durabilitatea proiectelor – descrie principiile de bază și criteriile utilizate pentru evaluarea durabilității proiectelor din sectorul deșeurilor, conform cadrului POIM și OG nr. 92/2021;
  • Capitolul 3 Raportarea privind durabilitatea proiectului – detaliază structura și conținutul Raportului de monitorizare, inclusiv modul de completare, indicatorii de performanță și mecanismele de urmărire a rezultatelor;
  • Capitolul 4 Verificarea și aprobarea rapoartelor – explică procesul de analiză, verificare și validare a rapoartelor de către autoritățile competente, precum și etapele de comunicare între beneficiari și AM POIM;
  • Capitolul 5 Considerente finale – sintetizează principalele recomandări pentru aplicarea eficientă a ghidului și pentru îmbunătățirea continuă a proceselor de raportare și monitorizare.

Anexe și instrumente de lucru

  • Anexa 1: Model standardizat de Raport de monitorizare a durabilității proiectului, ce include structura de raportare, indicatorii obligatorii și secțiunile dedicate rezultatelor și concluziilor.

Cum a fost elaborat Ghidul?

Documentul a fost elaborat în urma consultărilor cu experții BEI PASSA și reprezentanții MIPE, care au oferit orientări și feedback valoros în procesul de definire a cerințelor și indicatorilor de monitorizare. Suportul acordat în colectarea datelor și analiza informațiilor a contribuit la realizarea unui ghid adaptat nevoilor reale ale autorităților și beneficiarilor de proiecte SMID.

Acest Ghid are rolul de instrument de sprijin tehnic și nu înlocuiește prevederile Contractului de Finanțare sau ale altor documente oficiale asociate.